Flavia Tomoș – Despre redescoperire și momentul “acum”

Pe 29 aprilie am prins prima ploaie de vară a anului. Un tunet scurt dar foarte sonor și o răpăială la fel de scurtă după. Mi-am înșfăcat copilul, care își găsise de joacă prin casă, am deschis larg geamurile și am stat amândoi cu mâinile întinse să prindem picurii de ploaie și să îi simțim pe nas și pe obraji.

A fost o bucurie simplă, dar atât de sinceră, care mi-a deschis apetitul de a evada puțin. Așa că, am completat regulamentar o declarație pe proprie răspundere și am ieșit la o plimbare în jurul casei.

Am norocul de a locui într-un cartier cu foarte multe zone verzi, iar în această perioadă liliacul era în floare. Am încercat să îmi bucur simțurile cât mai mult. Am tras puternic aer în piept, am ascultat cu atenție fiecare zumzet, fiecare ciripit sau croncănit, am mers prin bălți, am privit copacii, arbuștii, iarba. Cred că păream ciudată oamenilor cu care mă intersectam, pentru că îmi împietrise un zâmbet mare pe față, pe care nu mă chinuiam să-l ascund. 

Cred că a fost un moment de mindfulness veritabil. O senzație de bucurie și împlinire sufletească pură. Și mi-am dat seama că aceasta este viața adevărată: conștientizarea fiecărei secunde a existenței. Mi-am dat seama că în viața mea „de dinainte” mintea mea era mereu în viitor, însă nu într-un sens bun. Eram mereu cu gândul la următorul lucru pe care trebuie să-l fac, niciodată bucurându-mă de ce am reușit să finalizez sau de momentul în care mă aflam. Adeseori mă uit cu un soi de invidie la baiețelul meu, pentru care prezentul este singura preocupare. ”Acum” este singurul timp pe care îl cunoaște. Mă gândesc dacă nu cumva greșesc învățându-l despre „mâine” și „ieri”.

Mi-am dat seama că rezoluția mea pentru noua viață, post-carantină, trebuie să fie aceea de a mă bucura mai mult de prezent. Deși trăim în secolul vitezei, cred că e mai important ca niciodată să nu scăpăm clipa, să absorbim secunda. Îmi propun să renunț la a mai folosi atât de mult sintagma „abia aștept” și să o înlocuiesc cu „ce bine că sunt”!

Sigur, planificarea este importantă, planificarea dă direcția și motivația, dar drumul trebuie să fie la fel de important ca și destinația, iar câteodată este chiar mai important pentru că implică un proces de transformare: cine am fost în punctul de plecare, cine am devenit la punctul de sosire și, mai ales, ce anume m-a schimbat pe drum.

Intrarea în această carantină a reprezentat un blocstart, iar în cursa spre ieșirea din carantină ne reinventăm. Cred sincer că pe noi, Worwag Pharma România, ieșirea din carantină ne va găsi mai buni, pentru că în această perioadă am descoperit noi modalități de a fi aproape de colegi, de clienți, de parteneri, modalități pe care probabil nu le-am fi implementat decât timid și temător în condiții de normalitate. Când vom ieși la liman, vom avea mai multe opțiuni. Vechile și noile paradigme se vor completa. Ieșim din case mai pregătiți, mai responsabili, mai încrezători în cei de lângă noi, mai încrezători în noi.

Va fi bine când ne vom revedea, dar este bine și acum, când ne redescoperim!

Flavia Tomoș, Asistent Director