Georgiana Pravăț - Exercițiu de luciditate, resetare și acțiune

Când nimeni nu își imagina, într-un an ca oricare altul, lumea toată s-a trezit într-o adevărată  zonă crepusculară. Suntem față în față cu un inamic invizibil, într-un război neașteptat și nedorit, pe care îl ducem acum cu toții.

Primele întrebări au fost: cum acționăm în fața acestei schimbări bruște, ce facem ca lucrurile să funcționeze bine, dar “altfel” decât până acum, cum putem să ne continuăm acțiunile în acord cu valorile și principiile noastre. Mai mult, cum să fim aproape de pacienți cu produsele de care au nevoie în această perioadă, să fim aproape de medicii și farmaciștii care au fost de la început pe baricadele acestei lupte și, nu în ultimul rând, cum să ne păstrăm ceea ce este de neprețuit în echipa noastră: optimismul și ambiția, responsabilitatea și profesionalismul și mai ales umanitatea și colegialitatea.

Poate că acum mai mult ca oricând am descoperit cât de aproape suntem unii față de ceilalți în cadrul echipei, câtă bucurie și implicare poate genera apariția cuiva chiar și pe un simplu monitor, câte lucruri am reușit să discutăm și să construim doar la un click distanță.

S-au aprofundat în această perioadă informații despre patologii și despre avantajele produselor noastre, s-au făcut diverse analize, s-au găsit soluții pe care cu ceva timp în urmă poate nu am avut  timpul suficient să le vedem… În întâlnirile de e-coaching desfășurate în cadrul echipei, ne-am bucurat în primul rând că suntem aproape, chiar și on-line, am râs, am învățat împreună și ceea ce a fost extraordinar este că s-au generat foarte multe idei, proiecte și planuri noi, care pot fi foarte utile pentru acțiunile viitoare.

Mă bucur că deși acțiunile echipei au fost ”altfel” decât până acum, am reușit totuși cu toții să menținem acest “VIBE” al nostru prin implicare. Iar digitalizarea a făcut ca distanța de sute de kilometrii dintre noi să dispară. Ne-a învățat că viața și activitatea pot decurge frumos, constructiv și “altfel“.

Cu toate acestea, îmi lipsește extrem de mult bucuria de a trăi “real” și nu “virtual“, îmi lipsește libertatea de mișcare cu toate oportunitățile și provocările ei, îmi lipsește noutatea fiecărei zile din afara casei și, bineințeles, apropierea de toți cei dragi. Dar am învățat că a fost necesară construirea și acceptarea unei noi paradigme pentru ceea ce vom fi mâine.

Georgiana Pravăț, Manager Regional de Vânzări