Interviu cu Sebastian Popescu, Reprezentant Comercial Wӧrwag Pharma Romania, partea I

Cum ai descrie în câteva cuvinte activitatea ta ca reprezentant comercial?
E o meserie frumoasă, care îmi place, faptul că trebuie să socializez cu multi oamenii și să mă adaptez la cât mai multe tipuri de personalități este o provocare în fiecare zi.

Cred că nu este o meserie pe care o poate practica oricine, implică dedicare totală, creativitate, seriozitate, spontaneitate și poate influența oamenii din jur în mod pozitiv.

 

”Ești făcut pentru această meserie” ne spuneai că ți s-a spus la începutul carierei tale în vânzări. Ce abilități și atitudini profesionale și personale clădesc un om făcut pentru această meserie?
Într-adevăr, în timpul studenției lucram la o firma care făceau studii de piață pentru mai mulți producători și am avut oportunitatea să întâlnesc un manager care, după ce a ieșit cu mine pe teren să vadă cum îmi desfășor activitatea a avut această remarcă.

În primul rând trebuie să fii flexibil, să ai o inteligență emoțională dezvoltată, abilități de analiză și de a lua decizii și foarte important să poți lucra în echipă.

 

Care crezi că e avantajul Wӧrwag Pharma în poziționarea pe piața farmaceutică națională?
Când vorbim despre Wӧrwag Pharma, vorbim de un producător cu traditie care are medicamente de calitate și care încearcă să fie cît mai aprope de pacienți. Un mare avantaj îl reprezintă oamenii din Wӧrwag, dacă nu ai o echipă unită și motivată care să ducă mai departe valorile companiei și să transmită informația către colaboratori este mai greu.

 

După trei ani ca Reprezentant Comercial la Wӧrwag Pharma România ai fost, în 2021, Top Seller pentru Divizia Farmacii. Care sunt ingredientele care au contribuit la această reușită?
Cred că sunt trei lucruri importante: determinarea, planificarea și munca de echipă. Nu poti să faci singur nimic, eu nu sunt singur aici, am în spate o echipă, colegi, manageri și atunci rezultatul este un cumul de factori. Pe de altă parte cred că mai intervine și ambiția ta personală si dorinta de a fii cel mai bun.

Cum ajungi să crezi în propriul brand și cum transmiți acest crez mai departe colaboratorilor și pacienților?
Aici este un cumul de factori. În primul rând trebuie să acumulezi tu cât mai multe cunoștiințe despre fiecare produs. Când ajungi in Wӧrwag întâlnești oameni profesioniști care te pot ajuta să acumulezi foarte multe informații. Apoi, eu personal am si incercat anumite produse după care cred că experiența profesională acumulată în timp m-a ajutat foarte mult să transmit cu încredere aceste lucruri mai departe colaboratorilor. Mai există o regulă care spune că nu poți vinde un produs dacă nu crezi în el.

 

Ne spuneai că ai vândut de la croassante la legume congelate, apoi ai început să activezi în industria farmaceutică. Cum a completat fiecare nișă în care ai activat profilul de reprezentant comercial de azi?
Istoricul activității mele m-a ajutat în primul rând să fac diferența între domeniile în care am activat și mediul în care activez acum. Cel mai important, fac diferența în ceea ce privește calitatea oamenilor. Fiecare interacțiune din mediul meu de astăzi este valoroasă pentru mine fiindcă se întâmplă cu oameni de la care am ceva de învățat. De-a lungul timpului am fost cizelat de experiențele pe care le-am avut și asta m-a adus unde sunt azi.

 

Dacă ar fi să schimbi un singur lucru la cariera ta în vânzări, din 97 până azi, care ar fi acel lucru pe care l-ai schimba?
O singură decizie aș schimba-o. Activitatea m-a adus la un moment dat să fiu și antreprenor, chiar în domeniul farma. Și decizia de a vinde businessul după un an de zile de muncă, o regret și acum. În rest,  dacă mă uit în urmă nu am nici un regret și fiecare decizie pe care am luat-o, chiar dacă părea o decizie mai excentrică, m-a făcut și mai puternic și pot să mă uit în urmă relaxat și cu drag. Dar încă mă gândesc la acel moment din 2011, poate îmi aducea și mai multe viața la momentul acesta...

 

Se spune că uneori avem ocazia să trăim întâlniri reale cu anumiti oameni care ne schimbă viziunea despre viață și obiective profesionale. Ai întâlnit astfel de mentori în cariera ta și cum ți-au schimbat perspectiva?
Oameni de la care să învăț am avut întotdeauna și era greu să nu preiau de la fiecare câte ceva. Absorbeam tot la începutul carierei. De la antrenorul meu de handbal am învățat despre seriozitate, muncă și perseverență, iar dacă în fiecare zi te trezești cu ele și mai ești si ambițios, poți să devii printre cei mai buni. La momentul respectiv, în liceu, cred că dânsul a fost cel care mi-a insuflat aceste valori. Iar mai departe...de la fiecare manager am avut de învățat.



Ne spuneai că la începutul fiecărui an ai emoții ca și cum ai lua-o de la capăt, fiind un nou început în fiecare an. Ce înseamnă să o iei de la capăt și cum te construiești pentru o astfel de mentalitate?
Cred că o dată cu sfârșitul anului fiecare își face o analiză a anului care a trecut și planul pentru anul următor și totodata apar și dorințele pentru anul urmator. Aceste dorințe profesionale îmi oferă emoții fiindcă activez într-o piață cu cel puțin 40 de competitori și probabil că aceleași dorințe le au și competitorii mei. Pentru mine emoția este de fiecare dată când revăd clientul. Pe lângă faptul că am o colaborare în spate cu aceștia, întotdeauna până nu îmi iau un nou angajament pentru noul an parcă încă nu dobândesc starea de liniște. Pentru că în fiecare an vin provocări noi.

Când mi s-a spus că sunt potrivit pentru această meserie, mi s-a spus că în acest domeniu totdeauna se gândeste spre viitor. Întotdeauna mă gândesc in viitor si la ce pot să fac mai bine, fiindcă dacă prezentul este bun, este de datoria mea să am grijă de viitor. Conștientizez că e un defect profesional fiindcă mă uit doar în viitor și nu în prezent, dar este o caracteristică a oamenilor de vânzări și la rândul meu am competiție și e presiune din exterior.