Interviu cu Farm. Oana Pascal

1. Cum aţi ales Facultatea de Farmacie? Cu ce gânduri aţi pornit la drum?

Admiterea la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității "Ovidius", Constanța, a reprezentat pentru mine o provocare atât din punct de vedere al complexității examenului, cât și al numărului de locuri limitate din categoria "fără taxă".

Încă din perioada de început a liceului îmi doream să profesez în domeniul medical, stăpânind destul de bine materiile ce reprezentau baza acestui domeniu. Dorința de a ajuta oamenii m-a îndrumat către profesia de farmacist, profesie ce și la momentul actual mă îndeplinește spiritual și financiar.

Inițial, până să fiu studenta Facultății de Farmacie, nu știam exact ce oportunități de carieră mi se oferă după absolvire, însă aflasem că pot avea un job într-o farmacie, fabrică de medicamente, depozit farmaceutic sau pot urma domeniul academic de profesor universitar în cadrul facultăților de profil din România.

2. Ce v-a atras la profesia de farmacist?

La această profesie m-a atras rolul farmacistului în întreaga sa sferă de activitate.

începând de la prepararea (ceea ce pe mine m-a fascinat atât în perioada facultății, cât și în timpul exercitării profesiei de farmacist), până la eliberarea către pacient a unui medicament ce îi poate îmbunătăți starea de sănătate.

În egală măsură, am fost atrasă și de programul ce uneori poate să fie flexibil, de interacțiunea și relația care se formează cu "omul" din fața ta, care în timp poate să devină "pacientul" tău, persoana care are încredere în recomandările ce i-au fost făcute de către tine.

3. Ce vă amintiți din facultate? Care sunt cele mai plăcute amintiri? Dar cele mai puțin plăcute?

Momentele plăcute și cele mai puțin plăcute sunt multiple. Acestea încep încă din prima zi a facultății, zi plină de emoții, continuă cu primul examen, prima restanță și se încheie cu cel mai semnificativ eveniment - susținerea licenței. Tot ceea ce la momentul respectiv părea puțin neplăcut, acum cu trecerea timpului a devenit o amintire care aduce zâmbetul pe buze, cuprinzând momente alături de colegi, cât și de profesori, care au contribuit prin modul de prezentare și de examinare la "calitatea", și nu la "cantitatea", studenților care termină ciclul celor cinci ani de studiu.

4. Cu ce gânduri ați terminat facultatea? Care erau planurile dvs. când ați absolvit?

Facultatea am terminat-o cu gândul de a îmi exercita profesia într-o farmacie comunitară dat fiind faptul că în anul terminal perioada de practică a fost făcută în cadrul farmaciei în care imediat după absolvire m-am și angajat.

Pe lista planurilor este rezidențiatul în farmacie clinică sau un job privind cercetarea și documentația din cadrul companiilor farmaceutice.

5. Ce vă place cel mai mult la profesia de farmacist? Ce vă aduce bucurie?

Bucuria survine în momentul în care pacientul se întoarce în mod repetat pentru a beneficia de recomandările tale și îți mulțumește pentru sfaturile oferite și timpul acordat.

6. Dacă ați avea această putere, ce aţi schimba la percepția pe care oamenii o au despre farmaciști?

Aș schimba opinia acelora care consideră că au primit o anumită recomandare doar pentru că respectivul medicament are o anumită promovare sau un anume preț, făcându-te să te simți un simplu comerciant de medicamente.

7. Dacă ar fi să definiți într-un singur cuvânt profesia dvs., care ar fi acela?

ȘTIINȚĂ

8. Ce mesaj aveţi pentru tinerii studenţi la farmacie?

Sfatul meu personal pentru studenții de la Facultatea de Farmacie este să fie perseverenți, responsabili, să-și finalizeze studiile în mod corespunzător, iar în continuarea pregătirii lor profesionale să urmeze cursurile rezidențiatului, doctoratului, deoarece este important să cunoască toate schimbările și noutățile ce apar.

De asemenea, i-as sfătui să aleagă o farmacie care să le ofere șansa de a se dezvolta profesional și să nu excludă posibilitatea de a lucra într-o farmacie de spital.

Farm. Pascal Oana-Elena

Dacă dorești să citești și alte interviuri cu persoane din domeniul farmaceutic sau să afli mai multe informații despre programul Wörwag STARt UP (dedicat studenților la Farmacie), accesează acum link-ul de mai jos.

CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL WÖRWAG STARt UP