Interviu cu Farm. Ailin Omer

Ce oportunități ți-a deschis ție Facultatea de Farmacie?

Am pornit la drum cu gândul de a opta pentru domeniul criminalisticii, însă pe parcurs viziunea mea s-a schimbat.

După absolvire, am susținut examenul de rezidentiat, pentru a avea posibilitatea de a alege farmacia de circuit închis, în cazul în care m-ar fi atras. În timpul rezidentiatului la Spitalul Elias, am avut multe de învățat, mai ales prin stagiile în diferite secții ale spitalului, unde împreună cu medicii am analizat diferitele scheme de tratament ale pacienților. Scopul principal a fost de a urma modelul farmacistului clinician, post deja existent în diferite țări europene.

Însă ulterior m-am orientat către farmacovigilență. Aici am putut aplica cunoștințele dobândite în urma anilor de studiu universitari, dar m-am putut dezvolta personal, căci implica lucrul într-o companie mare, lucru în echipă, cu profesioniști din diferite domenii sau instituții și din diferite țări ale lumii.

Într-adevăr, percepția oamenilor asupra farmaciștilor este gresită. Pacienții nu cunosc ce presupune actul farmaceutic și care sunt atribuțiile farmacistului. Însă acesta trebuie să continue să profeseze cu respect atât față de el, cât și de pacientii săi. Împreună cu o informare corectă, în timp, se poate schimba această percepție.

Spre deosebire de alte domenii, domeniul farmaceutic oferă o plajă largă de oportunități de carieră: farmacia comunitară, cea de circuit închis, reprezentant medical, fluxul de producție, controlul calității, farmacogivilență, regulatory affairs sau studii clinice.

Farm. Ailin Omer
Safety Analysis & Risk Management Specialist

Dacă dorești să citești și alte interviuri cu persoane din domeniul farmaceutic sau să afli mai multe informații despre programul Wörwag STARt UP (dedicat studenților la Farmacie), accesează acum link-ul de mai jos.

CLICK AICI PENTRU PROGRAMUL WÖRWAG STARt UP